Comitetul științific

Prof. Univ. Dr. Cătălin Cîrstoiu
Prof. Univ. Dr. Cătălin Cîrstoiu este șeful disciplinei de Ortopedie și Traumatologie și Decan al Facultății de Medicină la Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București, din anul 2016. Este managerul Spitalului Universitar de Urgență București, dar desfășoară și o activitate chirurgicală extinsă, centrată pe reconstrucția defectelor osoase, care pot apărea după intervenții chirurgicale de rezecție a tumorilor, sau în urma unei artroplastii totale de șold sau de genunchi eșuate, cât și după osteoliza cauzată de complicații septice, osteoarticulare specifice sau nespecifice. Prof. Univ. Dr. Cîrstoiu a fost Președintele Societății Române de Ortopedie și Traumatologie (SOROT) și este reprezentantul României la Societatea Internațională de Chirurgie și Traumatologie Ortopedică (SICOT). Singurul chirurg ortoped român membru al Societății Europene de Oncologie Musculo-Scheletală (EMSOS), este membru fondator al Societății Române de Oncologie Musculo-Scheletală (SROMS) și examinator european pentru Consiliul European de Ortopedie și Traumatologie (EBOT) și Federația Europeană a Asociațiilor Naționale de Ortopedie şi Traumatologie (EFORT). În cadrul Secției de Ortopedie și Traumatologie a Spitalului Universitar de Urgență București, Prof. Univ. Dr. Cîrstoiu conduce programul național de reconstrucție a defectelor osoase severe. Este autor principal, coautor și colaborator pentru zeci de cărți medicale, monografii și manuale medicale, precum și pentru un număr extins de articole originale, publicate in extenso și indexate în Thomson-Reuters ISI, International Data Base sau CNCSIS.

Prof. Univ. Dr. Monica Cîrstoiu
Șef al Clinicii de Obstetrică - Ginecologie din cadrul Spitalului Universitar de Urgență București din anul 2016, vicepreședinte SOGR pentru zona București- Ilfov, profesor universitar în cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila”, cu o activitate intensă în domeniul cercetării medicale, coordonator al unor proiecte atât naționale, cât și internaționale, legate de îmbunătățirea serviciilor de sănătate, Prof. Univ. Dr. Monica Cîrstoiu este de peste 20 de ani un medic dedicat tratării a mii de paciente, atât în domeniul obstetricii, cât și al patologiei ginecologice. În același timp, preocupată fiind de dezvoltarea și perfecționarea tinerilor medici, a coordonat o serie de cursuri postuniversitare în domeniul patologiei ginecologice, fiind în același timp coordonator de doctorat, cu lucrări de cercetare publicate în reviste internaționale de impact. Este membru al Comisiei de Disciplină a CMB, pledând pentru corectitudinea în relația cu pacientul și practicarea medicinei la standarde înalte.

Prof. Univ. Dr. Corina Pop
Profesor Universitar Dr. Corina Silvia Pop - Profesor de Medicină Internă și Gastroenterologie la Universitatea de Medicină și Farmacie Carol Davila București, având peste douăzeci de ani de experiență clinică și academică. Director medical al Spitalului Universitar de Urgență București, Secretar de stat la Ministerul Sănătății (2015-2018), Consilier principal al Ministrului Sănătății, Consilier principal pe proiecte de sănătate din cadrul Ministerului Fondurilor Europene. Între 2015-2018 a coordonat Programe Naționale de Sănătate finanțate de Fondurile Sociale Europene-Comisia UE pentru screening și prevenire a Bolilor Transmisibile și Netransmisibile. Membru al Grupului de coordonare pentru promovarea sănătății, prevenirea bolilor și managementul bolilor netransmisibile SGPP DG-Sante Comisia Europeană, Prof. Univ. Dr. Pop este implicată de câțiva ani în numeroase proiecte de prevenție și screening pentru populațiile vulnerabile.

Prof. Univ. Dr. Cătălina Poiană
Profesor universitar și medic primar endocrinologie, Șef al Disciplinei Endocrinologie – Institutul Național de Endocrinologie „C. I. Parhon” – Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” București, Dr. Cătălina Poiană a fost aleasă, în octombrie 2024, în functia de președinte al Colegiului Medicilor din România (CMR), după ce condusese, din 2015, Colegiul Medicilor din Municipiul București. Este Membru Corespondent al Academiei de Științe Medicale din România din 2017, membru în numeroase societăți științifice internaționale și naționale de profil.

Prof. Univ. Dr. Sorin Costreie
Prof. Univ. Dr. Sorin Costreie este consilier prezidențial pentru educație și cercetare, prorector pentru Rețele Universitare și Relații Publice al Universității din București și profesor la Facultatea de Filosofie. Din 2023 este președinte al rețelei Network of Universities from the Capitals of Europe – UNICA, care include 56 de universități din 37 de capitale europene și peste 2 milioane de studenți. Este doctor în filosofie, cu o teză despre filosofia matematicii, urmând studii doctorale în filosofia limbii la Universitatea Western Ontario din Canada. A publicat articole, cărți și a editat volume cu edituri de prestigiu precum Routledge, Springer, Oxford University Press, Taylor & Francis, Elsevier, Humanitas și University of Bucharest Press. De asemenea, este co-autor “Strategii de comunicare pentru medici”. Domeniile sale de specializare includ filosofia limbajului, filosofia matematicii, filosofia logicii și gândirea critică. Este membru al mai multor asociații profesionale și, din 2014, face parte din Comitetul director al Societății Europene de Filosofie Analitică. În prima sesiune, din echipa dumnealui vor face parte: Cătălina Dinu, Președinte Asociația “Împreună pentru Viață”, Inițiator proiect “Strategii de comunicare pentru medici” Gabriela P. Florea, Medic generalist, Dezvoltator programe Medical Humanities, UMFST Târgu Mureș, co-autor “Strategii de comunicare pentru medici” Delia Grigoriu - Președinte Asociația R.O.Z. (Răbdare, Optimism, Zâmbet), Psiholog clinician, Inițiator proiect “Strategii de comunicare pentru medici” Constantin Mirică, Psiholog Clinician, Psihoterapeut, Psiho-oncolog Anamaria Neagu, Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, Universitatea din București, co-autor “Strategii de comunicare pentru medici” Alina Tănase, Medic primar hematolog, Institutul Clinic Fundeni, co-autor “Strategii de comunicare pentru medici”

Prof. Univ. Dr. Silviu Pițuru
Prorector în cadrul Universității de Medicină și Farmacie "Carol Davila" din București și Șeful Disciplinei de Organizare Profesională și Legislație Medicală - Malpraxis în cadrul Facultății de Medicină Dentară. Președinte al Comisiei Naţionale pentru Finanţarea Învăţământului Superior din cadrul Ministerului Educației. Responsabil cu reglementări și norme europene „Susținerea excelenței CDI în domeniul Sănătate și creșterea competitivității UMFCD pentru atingerea statutului de lider regional European” EURO-MEDEX. Coordonator național al programului de formare ,,Economia aplicată în HE”, Program postuniversitar de formare în economia sănătății și membru CSUD Consiliul de Studii Universitare de Doctorat.

Prof. Univ. Dr. Mihai Craiu
Prof. Univ. Dr. Mihai Craiu este medic pediatru și profesor universitar în cadrul Universității de Medicină și Farmacie ,,Carol Davila”, activând la Institutul pentru Ocrotirea Mamei și Copilului „Al. Rusescu” din București, unde își desfășoară activitatea clinică în pediatrie și pneumologie pediatrică. Are o vastă experiență în îngrijirea copilului bolnav acut și cronic, cu expertiză în pneumologie pediatrică și urgențe pediatrice. Este implicat activ în activitatea didactică, formarea studenților și a medicilor rezidenți, precum și în coordonarea programelor de pregătire în pediatrie. Este fondator al proiectului „Spitalul Virtual pentru Copii”, o platformă de educație medicală dedicată părinților, prin care promovează informații corecte, bazate pe dovezi științifice, privind sănătatea copilului. Este una dintre cele mai influente voci din pediatria românească, cunoscut pentru promovarea medicinei bazate pe dovezi, a prevenției și a educației medicale corecte.

Asist. Univ. Dr. Cătălin Aliuș
Dr. Cătălin Aliuș este medic primar, specialitatea chirurgie generală la Spitalul Universitar de Urgență București, cu un interes deosebit pentru Chirurgia de Urgență și cea Oncologică. A primit calitatea de membru al Colegiului Regal al Chirurgilor din Irlanda și a efectuat o pregătire amplă legată de abilitățile de comunicare și factorii umani în medicină. Dr. Aliuș a absolvit un MSc și un doctorat la Universitatea de Medicină și Farmacie ,,Carol Davila”. Este autorul mai multor lucrări legate de domeniile eticii medicale și comunicării clinice iar, în prezent, alături de o perfecționare continuă în domeniul chirurgiei minim-invazive, cercetează erorile umane apărute în actul medical și impactul acestora.

Lector Univ. Dr. Mirela Zivari
Psiholog clinician principal, psihoterapeut în Terapie Rațional Emotivă (Albert Ellis Institute NY), coordonator al Departamentului de Psihologie și al Centrului de Intervenție Integrată pentru Victimele Violenței Sexuale din cadrul Spitalului Universitar de Urgență București. Competență în psiho-oncologie și wellbeing pentru pacienții cronici, formare în tratarea dependențelor la European Addiction Training Institute. A publicat ca autor și coautor numeroase articole și volume în domeniul psihologiei. Prin activitatea sa didactică și clinică, Mirela Zivari contribuie semnificativ la formarea noilor generații de psihologi și la dezvoltarea practicilor terapeutice în România.
Faculty

Prof. Univ. Dr. Florentina Furtunescu
Prof. Univ. Dr. Florentina Furtunescu, dr. habil., profesor de sănătate publică la Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București și medic consultant de sănătate publică și management în cadrul Institutului Național de Sănătate Publică. Are o experiență de peste 20 de ani în domeniul sănătății publice și în învățământul medical universitar. De-a lungul carierei, a activat în Ministerul Sănătății, unde a ocupat funcția de director general în cadrul Autorității de Sănătate Publică și de șef al Unității de Politici Publice. A fost membră în numeroase echipe de lucru internaționale și naționale și a participat la peste 50 de proiecte în domeniul sănătății publice. În perioada în care România a deținut Președinția Consiliului Uniunii Europene, a coordonat Grupul de Lucru de Nivel Înalt de Sănătate Publică.

Dr. Claudia Malic
Dr. Claudia Malic este chirurg plastician pediatric la Children’s Hospital of Eastern Ontario (CHEO), Associate Professor la University of Ottawa și un profesionist cu o carieră internațională construită în jurul excelenței clinice, cercetării și siguranței pacientului. Absolventă a Universității de Medicină și Farmacie „Gr. T. Popa” din Iași, și-a continuat formarea în Marea Britanie și Canada, dezvoltând o expertiză complexă în chirurgia plastică pediatrică, reconstrucție, îngrijirea arsurilor și tratamentul malformațiilor cranio-faciale. Activitatea sa academică include preocupări pentru quality improvement, patient safety și educația pacientului și a familiei.

Prof. Univ. Dr. Lucian Negreanu
Dr. Lucian Negreanu este medic primar în Medicină Internă și Gastroenterologie, Profesor Universitar și Prodecan al Universității de Medicină și Farmacie ,,Carol Davila” din București. Vicepresedinte Colegiul Medicilor din București, conducând departamentul de Jurisdicție. Coordonator al Centrului dedicat Bolilor Inflamatorii Intestinale și Șef de Secție Gastroenterologie I, la Spitalul Universitar de Urgență București. Specializare în endoscopie intervențională sub egida OMED/WEO, Nisa, Franța. Expert European Video capsulă endoscopică, Membru grupuri de lucru VCE colon și VCE Crohn. Membru al Societății Franceze de Gastroenterologie SNFGE, membru al Societății Europene de Endoscopie Digestivă ESGE, membru al Asociației Americane de Gastroenterologie AGA, membru al Societății Europene de Crohn și Colită ECCO, membru în boardul Societății Române de Endoscopie Digestivă SRED, membru în boardul Societății Române de Gastroenterologie, membru în boardul Clubului Român de Crohn și Colită RCCC. Membru fondator al Academiei Naționale de Nutriție Nestle. Membru fondator și membru în boardul Asociației Române de Studiu al Pancreasului. Membru al European Pancreatic Association.

Prof. Univ. Dr. Ovidiu Bratu
Prof. Univ. Dr. Ovidiu Gabriel Bratu este medic primar urolog, membru al Asociației Române de Urologie, al Academiei Oamenilor de Știință din România, cu peste 20 de ani de experiență în urologie. În prezent este șeful secției de Urologie din cadrul Spitalului Universitar de Urgență București. Activitatea sa se concentrează pe chirurgia minim-invazivă, urologia oncologică și uroginecologie. Este autor și coautor a numeroase lucrări științifice și volume de specialitate, fiind implicat activ în cercetare și în formarea tinerilor medici.

Prof. Univ. Dr. Diana Păun
Prof. Univ. Dr. Diana Păun este medic primar endocrinolog la Spitalul Universitar de Urgență București și doctor în Științe Medicale, la Universitatea de Medicină şi Farmacie “Carol Davila” din Bucureşti. A lucrat în cadrul Institutului Național de Endocrinologie ,,C.I.Parhon” ca medic, cercetător, cadru didactic, iar în perioada 2006-2015 ca manager. Prof. Univ. Dr. Diana Loreta Păun este membru în asociaţii profesionale naţionale (Asociaţia de Endocrinologie Clinică din România, Societatea Română de Endocrinologie) şi internaţionale (Societatea Germană de Endocrinologie, Societatea Europeană de Endocrinologie (ESE), membru al Chapterului din Romania al AACE (American Association of Clinical Endocrinologists) şi preşedinte al acestuia (între anii 2011-2012 și 2017-2019). Prof .Univ. Dr. Diana Loreta Păun a fost numită Consilier de Stat la data de 1 iunie 2015, iar din 2019 până în 2024 a fost Consilier Prezidențial.

Prof. Univ. Dr. Liana Pleș
Prof. Univ. Dr. Liana Pleș este medic primar obstetrică-ginecologie și profesor universitar în cadrul UMF „Carol Davila” din București. Activitatea sa profesională îmbină practica clinică, cercetarea și formarea universitară, cu interese constante pentru medicina materno-fetală, diagnosticul prenatal, infertilitate, patologia colului uterin și chirurgia ginecologică minim invazivă. Parcursul său se remarcă și printr-o importantă deschidere către dimensiunea juridică și etică a profesiei medicale, experiență care îi conferă o perspectivă aparte asupra comunicării medic–pacient, asupra responsabilității profesionale și asupra echilibrului necesar între autoritate medicală, empatie și informare corectă.

Prof. Univ. Dr. Alina Popa-Cherecheanu
Prof. Univ. Dr. Alina Popa-Cherecheanu este profesor de Oftalmologie la Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București și medic primar oftalmolog în cadrul Spitalului Universitar de Urgență București, unde deține funcția de șef de secție. Are o vastă experiență clinică, didactică și de cercetare în domeniul patologiei oculare, cu activitate constantă în formarea studenților, rezidenților și tinerilor specialiști. Este implicată în numeroase proiecte academice și științifice, precum și în activitatea societăților profesionale de profil. Activitatea sa se concentrează pe diagnosticul și tratamentul afecțiunilor oftalmologice, precum și pe dezvoltarea și implementarea de standarde moderne de practică medicală în oftalmologie.

Conf. Univ. Dr. Roxana Oana Darabont
Șef Secție Cardiologie 1 – Spitalul Universitar de Urgență București Președinte al Grupului de Lucru "Hipertensiune arterială" din cadrul Societății Române de Cardiologie Specialist acreditat de Societatea Europeană de Hipertensiune Arterială Coordonator Național al Programului de Studii Complementare în Ecografie Vasculară din cadrul Ministerului Sănătății din România Autor a 24 capitole de volum de specialitate, dintre care 2 la Springer și unul la Elesevier Autor a 60 de articole științifice, dintre care 22 în jurnale indexate Web of Science

Conf. Univ. Dr. Silvia Nica
Conf. Univ. Dr. Silvia Nica este medic primar medicină de urgență și are o experiență profesională de peste 30 de ani în domeniul urgențelor medicale, ocupând, în prezent, funcția de medic șef al Unității de Primiri Urgențe și coordonator al activităților de formare pentru rezidenți. Este implicată activ în învățământul medical universitar și postuniversitar, susținând cursuri și lucrări practice pentru studenți, precum și în coordonarea programelor de pregătire în medicina de urgență. De asemenea, participă în comisii naționale de specialitate și în structuri decizionale din cadrul Ministerului Sănătății. Activitatea sa științifică include numeroase publicații în reviste de specialitate indexate internațional, participări la congrese și implicarea în proiecte de cercetare. Deține titlul de Doctor în Medicină și competențe extinse în domeniul urgențelor prespitalicești. Prin activitatea clinică, didactică și de cercetare, contribuie constant la dezvoltarea medicinei de urgență și la formarea noilor generații de medici.

Conf. Univ. Dr. Bogdan Pană
Conferențiar în Departamentul de Sănătate Publică și Management la Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București, cu peste douăzeci de ani de experiență în managementul sanitar și academică. Președinte al Comisiei de Sănătate Publică și Management a Colegiului Medicilor din România și Președinte al Asociației Profesionale a Medicilor de Sănătate Publică și Management. Director executiv cu experiență practică extinsă în construirea, dezvoltarea și managementul spitalelor, clinicilor și organizațiilor de sănătate. Promovează implementarea de strategii bazate pe dovezi și soluții orientate pe date pentru îmbunătățirea performanței operaționale, siguranței pacienților și rezultatelor clinice. Este implicat în proiecte de prevenție, screening și educaționale pentru medicii rezidenți si specialiști.

Conf. Univ. Dr. Mihai Popescu
Dr. Mihai Popescu este medic primar ATI și șef de secție ATI la Spitalul Universitar de Urgență București, fiind cadru didactic la Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București. Membru în European Society of Anaesthesiology and Intensive Care, OLA Coordinator at BCSAC Committee. Domeniile sale de interes sunt reprezentate de anestezia și terapia intensivă la pacienții cu boală hepatică, anestezia în chirurgia hepato-bilio-pancreatică, tehnicile de epurare extrahepatică și extracorporeală.

Conf. Univ. Dr. Cristina Vasiliu
Conf. Univ. Dr. Cristina Vasiliu este medic primar obstetrică-ginecologie, cu o experiență didactică și profesională de peste 30 de ani. Deține funcția de medic-șef în cadrul Secției de Obstetrică-Ginecologie și este implicată activ în formarea medicilor rezidenți și a studenților, contribuind la dezvoltarea standardelor de practică medicală. Activitatea sa științifică și academică, susținută de numeroase lucrări și participări la congrese de specialitate, reflectă angajamentul constant pentru excelență în domeniul obstetricii și ginecologiei.

Șef de Lucrări Dr. Alexandru Baroș
Dr. Alexandru Baroș, medic primar Obstetrică- Ginecologie în cadrul Clinicii de Obstetrică-Ginecologie și Neonatologie a SUUB,doctor în ȘtiințeMedicale, a participat la o serie de manifestări științifice, fiind membru al Societății Române de Obstetrică-Ginecologie , al Societății Române de Chirurgie minim invazivă în ginecologie și membru al Societății Române de Human Papilomavirus. Are o vastă activitate didactică în ceea ce privește formarea studenților și a rezidenților Facultății de Medicină din cadrul UMF ,,Carol Davila”. Membru în echipa de cercetare a unor proiecte câștigate prin competiție în domeniul afecțiunilor maligne ginecologice și lector formator în cadrul proiectelor privind marile urgențe în obstetric și ginecologie. Este autorul a zeci de lucrări științifice în domeniul obstetricii și ginecologiei. S-a remarcat prin vastele prezentări invitate în plenul manifestărilor științifice naționale și internațional și prin abilitățile și performanțele didactice și de comunicare.

Dr. Letiția Dobranici
Dr. Claudia Letiția Dobranici este medic specialist psihiatru cu supraspecializare în psihogeriatrie, activand in prezent în cadrul Te Whatu Ora Waitemata, Waitakere, Auckland, Noua Zeelandă. Deținătoare a unui doctorat în medicină (Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș’’, Timișoara), autoare și coautoare a 5 cărți și a peste 15 articole științifice, Dr. Dobranici activează totodată ca Lector Senior Onorific la Universitatea din Auckland. Cu o experiență clinică de peste două decenii desfășurată pe două continente și în sisteme de sănătate profund diferite, aduce în practica zilnică o perspectivă distinctă asupra sensibilității culturale, a comunicării dincolo de frontiere lingvistice și a îngrijirii pacienților din comunități etnice diverse.

Asist. Univ. Dr. Diana Chetroiu
Medic primar oncologie medicală și specialist în gastroenterologie din cadrul Compartimentului de Oncologie Medicală al SUUB, asistent universitar în cadrul UMF Carol Davila, cu o experiență de aproape 10 ani în tratamentul patologiei oncologice, în special cea de sferă digestivă, membru al Societăților Naționale și Europene de Oncologie, dr. Diana Chetroiu a avut o preocupare constantă în perfecționarea și îmbunătățirea activității medicale și de comunicare cu pacientul, lucru rezultat în competențele acumulate și în cursurile urmate de-a lungul anilor.

Asist. Univ. Dr. Adriana Dan
Dr. Adriana Dan este Șef al Secției de Neonatologie din cadrul Spitalului Universitar de Urgență București, medic primar neonatolog și specialist în pediatrie, doctor în Științe Medicale, cu peste 20 de ani de experiență în managementul cazurilor complicate de neonatologie, având și o reală preocupare științifică de cercetare și publicare a numeroase lucrări de specialitate în cadrul congreselor naționale și internaționale.

Asist. Univ. Dr. Petruța Filip
Asist. Univ. Dr. Petruța Violeta Filip, medic primar gastroenterologie și medicină internă în cadrul Secției Medicină Internă a Spitalului Universitar de Urgență București și cadru didactic la Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București, fiind totodată secretar al Comisiei de Gastroenterologie a Ministerului Sănătății. Este doctor în științe medicale, cu activitate de cercetare în domeniul afecțiunilor digestive, și manager în cadrul proiectului "ROCCAS 4 BI: Organizarea de programe regionale de prevenție, depistare precoce, diagnostic și tratament precoce al cancerului colorectal în regiunea București - Ilfov", dedicat dezvoltării și implementării programelor de screening pentru cancerul colorectal. Are experiență în patologia digestivă și competențe în endoscopie digestivă diagnostică și terapeutică avansată participând la numeroase studii clinice și proiecte naționale. Este membru al unor societăți profesionale naționale și internaționale, inclusiv Societatea Română de Gastroenterologie și Hepatologie și European Crohn’s and Colitis Organisation (ECCO). Activitatea sa profesională este completată de interesul pentru comunicarea medicală și relația medic–pacient, susținut de formare în public speaking și implicarea constantă în proiecte educaționale și științifice.

Asist. Univ. Dr. Polixenia Iorga
Dr. Iorga Georgeta Polixenia este Medic primar oncologie medicală, în cadrul Compartimentului de Oncologie Medicală al SUUB, având o experiență de peste 20 de ani în tratamentul patologiei oncologice, fiind membru atât al Societății Naționale de Oncologie Medicală, cât și al celei Europene. Are peste 10 ani de experiență în domeniul studiilor medicale naționale și internaționale și de publicare a datelor de cercetare în cadrul congreselor naționale de specialitate.

Dr. Hussam Alnayef
Dr. Hussam Alnayef este coordonatorul medical al Organizației Internaționale pentru Migranți în România, cu peste un deceniu de implicare directă în crizele de refugiați și o vastă experiență în gestionarea cazurilor medico‑sociale complexe, a evacuărilor medicale și a operațiunilor de repatriere a migranților. A lucrat cu grupuri mari de refugiați și migranți, organizând evaluări de sănătate, consultații și trasee de îngrijire pentru persoane aflate în vulnerabilitate extremă, coordonând echipe multidisciplinare și colaborând cu autorități naționale și internaționale. Datorită formării sale medicale și expunerii directe la multiple crize umanitare, aduce o perspectivă practică asupra modului în care sistemele de sănătate, împreună cu OIM, pot răspunde integrat nevoilor refugiaților – de la triaj și stabilizare până la evacuări medicale și repatrieri umanitare, în situații cu puternică încărcătură etică și emoțională.

Dr. Oana Cosma
Dr. Oana Maria Cosma este medic primar și Cercetător științific în cadrul secției de Obstetrică-Ginecologie a SUUB, cu 10 ani de experiență în sănătatea femeilor. A participat la numeroase conferințe naționale și internaționale, a publicat numeroase articole de specialitate și a efectuat studii Doctorale axate pe modificările metabolice în sarcină.

Dr. Luminița Damian
Dr. Luminița Damian este medic primar medicină internă și specialist nefrologie, cu competență în ecografie generală, în cadrul Spitalului Universitar de Urgență București, unde ocupă funcția de șef al Secției Medicină Internă I / Nefrologie și coordonator al Centrului de Dializă. Are o experiență clinică extinsă în nefrologie și medicină internă, desfășurând activitate în managementul pacienților cu boală renală cronică, dializă și patologii asociate. De-a lungul carierei, a contribuit la organizarea, dezvoltarea și coordonarea activității centrului de dializă din SUUB, precum și la implementarea programelor de prevenție și monitorizare a bolilor renale. Este doctor în științe, implicată în activitatea de formare a medicilor rezidenți și a personalului medical, precum și în educația medicală continuă. Activitatea sa include participarea la programe naționale de sănătate, precum Scleroza Tuberoasă și Sindromul Hemolitic Uremic Atipic, precum și managementul pacienților cu patologie renală complexă și insuficiență renală cronică.

Emanuel Olteanu
Dr. Emanuel Olteanu, absolvent al Facultății de Medicină din cadrul Universității Transilvania din Brașov, este în prezent doctorand în cadrul Școlii Doctorale a aceleiași universități și medic rezident în specialitatea otorinolaringologie. Este implicat activ în comunicarea medicală din mediul online, unde utilizează platforme precum TikTok pentru a aduce informația medicală corectă mai aproape de public. A inițiat acest demers din dorința de a prezenta autentic realitatea formării medicale, dincolo de imaginea idealizată în spațiul digital. Cu timpul, activitatea sa a evoluat către o componentă solidă de educație și alfabetizare medicală, concentrându-se în prezent pe combaterea dezinformării medicale și pe promovarea unui conținut accesibil, dar riguros științific.

Dr. Emilian Voiculescu
Medic primar psihiatru, psihoterapeut de orientare psihanalitică, cu experiență de 15 ani în cadrul Spitalului Clinic de Psihiatrie „Al. Obregia”, Centrul de Asistență Integrată în Adicții „Al. Obregia”, Centrul Național de Sănătate Mintală și Luptă Antidrog. În prezent își desfășoară activitatea de medic psihiatru în Spitalul Universitar de Urgență București, Departamentul Psihiatria de Legătură. Dr. Emilian Voiculescu este membru în numeroase asociații profesionale, având competență în Interviul Motivațional, acreditat de MINT (Motivational Interviewing Network of Trainers) și o experiență clinică de peste 20000 de ore în psihoterapie și peste 1000 de ore de supervizare.

Dr. Sorina Crenguța Șerboiu
Medic Primar Radiologie Imagistică Medicală- SUUB Șef de Lucrări UMF Carol Davila

Șef de Lucrări Adriana Cotel
Șef Lucrări în cadrul Catedrei de Etică și Integritate a Universitatea de Medicină și Farmacie Carol Davila, specialist în managementul sistemului de sănătate. Doctor în psihologie, psiholog clinician și psihoterapeut, își concentrează activitatea academică și de cercetare asupra eticii medicale, comunicării în sănătate, leadershipului organizațional, stării de bine a personalului medical, medicinei stilului de viață sănătos și dimensiunii psiho-emoționale a bolilor cronice. Are o experiență extinsă în funcții de conducere și coordonarea unor instituții din sistemul de sănătate, iar în prezent este implicată în proiecte de consultanță strategică și inițiative dedicate informării, educației și prevenției în sănătate. În cadrul conferinței, moderează panelul „Fiziologia deciziei clinice – etica demnității și confidențialității” și susține intervenții dedicate culturii organizaționale etice, aplicării principiilor etice în practică și rezilienței profesionale în mediul medical.

Asist. Univ. Smaranda Guțu
Smaranda Guțu este asistent universitar doctorand la Universitatea din București și la Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila”. Psiholog clinician și psihoterapeut cognitiv-comportamental, interesele ei se află la intersecția dintre sănătate, relații și identitate, acolo unde știința se întâlnește cu umanitatea.

Psih. Aurora Popescu
Aurora Popescu este psiholog și psihoterapeut integrativ, formator în cadrul Asociației Române de Psihoterapie Integrativă, cu peste 20.000 ore de experiență psihoterapeutică individuală și de grup și cu o practică orientată spre lucrul profund cu emoțiile, corpul și simbolul. Îmbină pasiunea pentru poezie și artă cu terapia într-o abordare psihoterapeutică autentică, care permite accesul la conținuturi emoționale blocate în inconștient, facilitând exprimarea indirectă a traumei și susținerea procesului de vindecare. Este membru al Uniunii Scriitorilor din România.

Av. Cătălina Bordianu
Cătălina Bordianu este avocat cu o practică de peste 15 ani și membru în Baroul București. A urmat studii aprofundate în Drept Internațional și European și Drept Medical. De 10 ani, practica sa este axată pe organizarea și funcționarea activității medicale, soluționarea sesizărilor în fața Comisiei de malpraxis din cadrul Direcțiilor de Sănătate Publică și a Colegiilor medicilor, precum și gestionarea litigiilor de malpraxis civile și penale. A contribuit ca lector de drept medical la Asociația Dental Office Managers din 2014, la peste 8 ediții ale cursurilor de instruire în management medical. În anul 2018, Bordianu&Asociații a primit Premiul pentru activitatea derulată în domeniul Dreptului Medical de la prestigioasa publicație The Times Legal Innovations. Fondator al Conferinței recurente COMUNIhealthCARE.

Av. Luminița Porojan
Avocat definitiv Baroul Bucuresti din anul 2007, cu experiență consolidată în domeniul dreptului civil. Mediator autorizat din anul 2012. Avocat Colegiul Medicilor din Municipiul Bucuresti din anul 2016, cu implicare activă în problematica juridică specifică domeniului medical, la intersecția dintre dreptul civil, răspunderea profesională și reglementările deontologice. Expertiza mea vizează, în principal, dreptul civil, cu accent pe raporturile juridice complexe, răspunderea profesională și asistența juridică acordată instituțiilor profesionale.

Simona Anghel
Simona Anghel este procuror și cadru didactic asociat în domeniul dreptului penal, cu o activitate profesională care reunește rigoarea magistraturii și preocuparea constantă pentru formarea juridică a noilor generații. Absolventă a Institutului Național al Magistraturii, ea s-a remarcat prin implicarea în zona didactică și editorială, fiind autoare și coautoare a unor lucrări de specialitate dedicate pregătirii în drept penal. Prezența sa aduce o perspectivă valoroasă asupra responsabilității profesionale, a clarității comunicării în situații sensibile și a modului în care discursul instituțional trebuie să rămână ferm, echilibrat și corect ancorat în normă.

Asist. Univ. Ioana Pop
Ioana Pop este specializată în politici globale de sănătate la The London School of Economics and Political Science, doctorandă și cadru didactic la UMF „Carol Davila” în cadrul Disciplinei de Sănătate Publică și Management. Cu peste 5 ani de experiență la Biroul OMS din România, coordonează în prezent activitățile de pregătire a sistemului spitalicesc pentru evenimente cu victime multiple, inclusiv evaluări de capacitate și exerciții de simulare. Ioana îndeplinește rolul de ofițer CBRN, cu responsabilități în consolidarea capacității de răspuns la incidente chimice și nucleare. Ea a plecat din România la vârsta de 15 ani cu un bagaj plin de curiozitate și a ajuns, mai mult de un deceniu mai târziu, cu o perspectivă rară: aceea a profesionistului care a trăit sistemele de sănătate, nu doar le-a studiat.

Dan Ioniță
Dan Ioniță este trainer și consultant cu peste 20 de ani de experiență în dezvoltarea abilităților de comunicare, influență și relaționare în contexte profesionale complexe. Cu un background solid de peste 26 de ani în lucrul direct cu oameni – în vânzări, negociere și leadership – și-a concentrat activitatea pe înțelegerea modului în care diferitele tipare comportamentale influențează deciziile, încrederea și colaborarea. Din 2005, a livrat sute de programe de training și workshopuri experiențiale, lucrând cu organizații din domenii variate, inclusiv medii tehnice și puternic reglementate, unde comunicarea clară și adaptată face diferența. Abordarea sa este una practică și aplicată, bazată pe situații reale și pe adaptarea mesajului în funcție de tipul de interlocutor. Dan Ioniță este formator certificat ANC (Vânzări, Coaching, Negociere) și trainer acreditat Human Synergistics, CELEMI și Exper!enceIt (Canada). Programele sale îi ajută pe profesioniști să înțeleagă mai bine oamenii din fața lor și să construiască relații de încredere, esențiale în orice interacțiune – cu atât mai mult în relația medic–pacient.

Maria Rohnean
Jurnalist din 2008, radio și televiziune, predominant pe domeniul sănătate și social. Este coordonator al secției Social din cadrul Observator - Antena 1, în cadrul căreia coordonează reporteri seniori, dar și jurnaliști la început de drum. De asemenea, realizează campanii de impact în domeniul sănătății. Ultima campanie, în desfășurare este “Sănătatea, cu garda jos”, în care arată realități șocante sau dureroase din domeniul sanitar. A filmat gărzi întregi, de noapte, în mai multe spitale din București și din țară pentru a arăta unde sunt problemele, ce nu funcționează și ce e de făcut. A arătat de asemenea și unități sanitare performante în care lipsurile sunt de domeniul trecutului, pentru a scoate în evidență că totuși… se poate.

Dr Cosmin Dugan
Medic primar geriatrie, medic specialist Medicină Internă, interesat de științe comportamentale.

Ștefan David
Ștefan David, 24 de ani, este un tânăr dedicat domeniului medical, remarcat prin seriozitate, disciplină și o dorință constantă de a evolua. Ambițios și perseverent, îmbină pregătirea academică cu un stil de viață activ, fiind pasionat de sport, ceea ce îi reflectă echilibrul și determinarea. În afara mediului academic, explorează creativitatea prin platforma TikTok, unde comunică autentic și își exprimă ideile într-un mod modern, adaptat generației sale. Această combinație între rigoare și deschidere îl definește ca un tânăr profesionist în formare, capabil să se adapteze și să contribuie într-un context medical aflat în continuă schimbare.
